Dacă-i cânt tare, trebuie să audă

Până acum vreo două zile, Andreea îşi dorea de la Moş Crăciun un joc. Avea ea ceva anume în cap, ceva care a zburat pe fereastră vineri, când o colegă a venit la grădiniţă cu un căluţ din pluş, care avea "copite, o şa roz şi un buton pe care dacă apeşi face aşa: niiiihaha" (descrierea Andreei). Acum îşi doreşte cu disperare un căluţ identic. Şi oftează periodic, având priviri moi şi rugătoare, întrebând bosumflat:

Problemă existenţială

Eram intr-un magazin, când pe copila mea a apucat-o vorbăria... ca de obicei.
 Fac o paranteză aici pentru a spune că am ferma convingere că micuţa mea are vocaţie de comentator sportiv. Debitul ei verbal mă sperie uneori. Odată a vorbit 3 ore continuu. Nu a făcut pauză decât pentru a bea puţină apă la un moment dat. Închid paranteza.

A văzut nişte jeleuri cu forme interesante şi m-a întrebat dacă alea sunt pentru copii. Nu, i-am răspuns... fără mustrări de conştiinţă (părinţii ştiu de ce). Am cumpărat ce-mi trebuia, i-am luat şi ei ceva (nu jeleuri), iar în timp ce aşteptam să mi se dea restul, copila întreabă:

- Mami, când o să mă fac mare şi-o să fiu femeie, tot Andreea o să mă cheme?
- Da mami, tot Andreea. Iau restul şi ne îndreptăm către ieşire. Andreea, pe un ton grav:
- Mami, când am să fiu eu femeie, te rog mult să nu îmbătrâneşti, şi nici să nu mori... că eu nu vreau să mori...
M-am blocat. Vânzătoarele au pufnit în râs, iar eu m-am străduit să-i ofer copilei un răspuns coerent:
- Bine pui, am să mă străduiesc...
- Da mami, aşa să faci. Să nu mori, pentru că tu eşti preferata mea şi mi-ar părea tare rău să te pierd...
- Bine mamă, dacă aşa zici tu... mormăi pierdută, apoi... hai să luăm şi nişte mere, vrei?
- Daaaa!

Nu-mi dau seama dacă toţi picii de 5 ani sunt preocupaţi de îmbătrânire şi moarte aşa cum e fata mea, dar parcă eu aveam alte idei la vârsta ei... huh... chiar că am îmbătrânit!

Explicaţii

Dacă la ora prânzului am reuşit să plec de la grădiniţă vie şi nevătămată, nu garantez că după ce merg să-mi aduc odorul, se va întâmpla aceeaşi minune. Asta în funcţie de ce explicaţii mai dă copila mea colegilor de clasă. Acum cred că sunt necesare câteva cuvinte de "luminare".

Astăzi, după ce am schimbat-o pe Andreea în vestiarul grădiniţei şi m-am întors să aşez hainele pe un umeraş, o aud împărtăşindu-şi cunoştinţele acumulate în vacanţă, colegilor ei, la câţiva metri în spatele meu:

Andreisme III

Mi-am auzit copila vorbind cu păpuşile ei despre... nivelul clasei! Pentru că monologul era foarte animat, am întrebat-o:
- Andreea, tu ştii ce e ”nivelul clasei”?
- DA - vine răspunsul prompt.
- Ce e mami, nivelul clasei? întreb eu cu blândeţe.
- Este cel care ne ia rucsacii...
- Vă ia rucsacii?!
- Daa.
- Bine, vă ia rucsacurile, dar eu vreau să ştiu ce e nivelul clasei.
- Păi... (gânditoare) nivelul claaasei... este... o programare care lucrează... desenează... şi dă bulină roşie şi bulină verde. 
- !!!!!!!!!!!!!!! este o programare??
- Da. Acum gata, nu mă mai întreba, mă duc la joacă.

Probabil a simţit că voiam să o întreb ce e o programare.

Andreisme (II)

Ce inseamna inteligent?

Andreea: Inteligent inseamna cand un baiat castiga mereu si se lupta cu alt baiat... rau. (in ordinea asta!)
Eu:           Un baiat?
A:            Mda.
Eu:           De ce numai un baiat? O fata nu poate fi inteligenta?
Andreea:  Nuuuuuuu!!!!!!!!!!
Eu:           De ce?
Andreea:  Pai... asa, pentru ca nu poate!

Andreisme

Aseara, ma uitam la Andreea care practic adormea din picioare, dar... ca de obicei, ea niciodata nu e obosita. Pana la urma mos ene a fost extrem de convingator si micuta mea s-a hotarat sa mearga la culcare fara prea multe nazuri. In camera ia cu asalt patul. O dau jos sa o schimb de hainute. In timp ce efectuam transferul de textile, a avut loc urmatoarea discutie:

Andreea:  Mami, mi-e taaare somn...
Eu:           Uite ca mergi acum la nani.
Andreea (alintata):     Maami... am imbatranit de somn!

Realitatea vazuta prin ochi de copil

Saptamana trecuta, pe cand ma plimbam cu Andreea, sambata fiind, lumea a dat navala la nunti. La un moment dat vedem un convoi de masini impodobite nevoie mare (aratau cam asa):

Andreea le priveste fascinata si exclama:


Maaami, uite ce frumoasa e masina aia, cu floricele pe ea si cu doua perdele!!


Eu: ...

Nedumerire

Intr-o dupa amiaza, auzim un muget puternic, cu trepidatii de ferestre si vibratii de pereti. Pe moment, am crezut ca se darama blocul, dar am realizat ca un "nene" asculta muzica in masina dumnealui. Usor panicata si nedumerita, Andreea intreaba:
- Mami, ce se aude? E masina de gunoi? (doar masina care ridica gunoiul mai huruie in felul acesta si Andreea a fost foarte impresionata de imensitatea ei. Drept urmare, tot ce face zgomote din astea infernale,  e comparat cu masina de gunoi.)
- Nu mami, ii raspund, cineva asculta muzica in masina.
- Si de ce a dat drumu' la muzica asa tare? A pus muzica la copaci?
- Nu mami, nenea care asculta muzica nu aude prea bine si de aceea a dat muzica mai tare... sa auda si el!
La care copila spune:
- Pai daca nu aude bine, sa se duca la doctor! Ca deranjeaza gradina cu muzica. Un copil de 4 ani stie fara sa-i spuna nimeni, ca oamenii deranjeaza natura!!
Mda, ce era sa-i mai spun? Ca omul nostru sufera de nesimtire cronica si ca nu exista medicamente pentru asa ceva?!

Un amic neasteptat

A venit in sfarsit caldura si odata cu ea, mustele. E tarziu si musca aia nenorocita face ceea ce stie ea mai bine: ma scoate din minti! Ma inarmez cu o revista si pornesc la atac. 
Andreea zice: vai, uite o musca frumusica! Las-o mami, n-o mai bate, uite ce frumusica e! Are si aripioare frumusele! Cred ca musca asta e prietenul meu. O cheama Fredi. :| (a botezat musca!!!)

Eu fugaresc musca prin casa (fara succes).
Andreea o striga: Fredi, Fredi, vino la mine. Hai ca nu-ti fac nimic, facem baie impreuna. Fredi, ce cauti acolo pe perdea? O sa dai perdeaua jos! Fredi, vino la mine. Cred ca Fredi ma place - musca e in continuare pe perdea. Fredi, nu vrei sa vii la mine? Vrei sa stai pe perdea? Bine. Nu vrei sa vii pe mana mea? Fredi, fugi de-acolo, ca dai perdeaua jos! 

Fredi, Fredi, Fredi vin'aici ca nu-ti fac nimic. Fredi... nu poti veni la mine? Nu-ti fie teama ca nu-ti fac nimic.

 Eu: n-o mai striga mama, ca nu-ti raspunde.

 Andreea: dar nu vrea sa vina la mine!

 Eu: normal ca nu vine la tine, e musca!!

 Andreea: nu e musca, e Fredi! si e prietenul meu, dar nu vrea sa vina la mine. Hai, nu mai sta acolo, ai sa dai perdeaua jos. Mami, ce mananca Fredi. 

 Eu (exasperata): nu stiu, mama.

 Andreea: eu cred ca mananca tantari! Fredi, uite un tantar, sari pe el, mananca-l! Auzi, mananca-l! Fredi, tu nu m-auzi? Nu m-aude. Cred ca a atipit putin.

Eu rad si scriu pe blog. Andreea vorbeste in continuare cu musca! Vrea sa-i citeasca o poveste...

Cred ca e cel mai amuzant si neasteptat mod in care puteam sa-mi inchei ziua! Acum musca s-a ascuns si Andreea o striga de mama focului:

- Psst, psst, Fredi, Fredi, hai sa-ti termin de citit povestea. 


Ar trebui sa o auzi!!

Intelepciunea zilei

De cand a implinit 4 ani, fetita mea ar vrea sa fie in fiecare zi... ziua ei. Cantecul ei preferat e: "multi ani traiasca, multi ani..." si imi incanta auzul cam odata la doua zile cu aceleasi cuvinte aniversare. In fiecare zi imi spune: mami, am mai crescut putin! Acum m-am facut mare? E nerabdatoare, si mi-a spus ca trebuie sa se faca mare cat mai repede, sa se faca printesa si sa mearga la bal. I-am explicat ca trebuie sa mai creasca dar s-a suparat si acum ma intreaba in fiecare zi daca a mai crescut si daca se poate duce la bal. Pentru ca printesa oricum e. Zilele trecute mi-a spus ca are 2 nume: Babi si Ratunzel, (n.t. - Barbie, Rapunzel). Asteapta sa vina printul Andrei sa o duca la bal. 

Andrei este un baietel din grupa ei de la gradinita. E prima ei dragoste... In fiecare dimineata cand se trezeste isi ia cele doua telefoane (jucarii) si vorbeste la telefon cu Andrei. Ma cearta si imi spune sa fac liniste pentru ca ea "voveste" la telefon cu Andrei. Daca n-ai sti ca se joaca, ai spune ca chiar vorbeste la telefon. Are o imaginatie...

Acum asteptam sa treaca ploaia si sa ne ducem la plimbare. Intre timp curata bacteriile de pe jucarii cu o perie de par. :| Am crezut ca nu am inteles bine si am mai intrebat-o odata ce face si mi-a raspuns: "curat bacteriile de pe jucarii cu peria asta". N-am o oglinda la indemana, dar cred ca imi pot imagina ce fata am... Am intrebat-o ce sunt alea bacterii si mi-a explicat ca bacteriile sunt alea care trebuie sterse cu peria de pe jucarii. A vazut la televizor! 
Intreb: "da' de ce trebuie sterse cu peria de par?" . Raspuns: "pentru ca asa trebuie, intra mai bine in perie si dupa aia se transforma in gunoi si il putem duce la masina de gunoi. Aia mare." 
Aaa... sunt pe deplin luminata... 


N-am inteles care e legatura dintre peria de par si bacterii, dar se pare ca e un fel de ritual de purificare al interiorului casei!

Ce bine e sa fii parinte (continuare)

De cateva zile ne-am abonat la toboganul din parc. De plecat, se pleaca imediat de acasa, mai greu e cu intoarcerea. 

Ca orice parinte responsabil, cu capul pe umeri, iti pui la contributie toata inteligenta cu care te-a inzestrat natura cand ai devenit parinte... Si vii cu argumente de necontestat in fata copilului de 4 ani (care inca mai crede ce-i indrugi tu acolo!) cum ar fi: "hai sa mergem acasa ca ies gandacii sa caute mancare si daca ne gasesc aici se sperie si or sa moara de foame!" iar copilului ii convine varianta propusa de tine, se indupleca si merge acasa.

Ieri a venit acasa cu o piatra, o crenguta si un ciorchine cu flori de visin (micuta mea nu a inteles deocamdata cum sta treaba cu ocrotitul naturii - desi la noi acasa taxeaza regulamentar pe oricine atinge din greseala una din florile din dotare). Bineinteles ca floricica a ramas fara petale dupa o jumatate de ora si asa a inceput episodul 2 de plansete neinduplecate si suspine adanci, dupa ce cu o seara inainte asistasem la episodul 1 din aceeasi saga.

Oricum piatra e si acum prin casa, dupa ce a vizitat toate colturile apartamentului, inclusiv spatiul dintre burtica fetitei si bluza ce facea legatura cu restul hainelor... adica a bagat piatra in san. Am descoperit-o dupa ce copilul a venit scancind la mine: "mami, am pierdut piatra in burtica, langa burtica...". "Spune ca are piatra in san, dar n-are nimic, am cautat eu" ma informeaza sotul meu. Insa copilul stia sigur ce are si a insistat. Am gasit piatra dupa ce i-am scos  ambele bluze din pantaloni. Era fericita si acum putea pleca din nou cu tati la tobogan. 


La plecare am aflat cum fac gandacii: "gazai, gazai!" - in cazul in care mai avea cineva dubii referitor la limbajul atat de accesibil al... gandacilor.